Beauty & Fashion, Lifestyle, Reviews

Miresme noi în colecția mea: Si Intense by Giorgio Armani & Dahlia Divin by Givenchy

Astăzi este despre miresme noi, pretioase, despre cele mai recente parfumuri și cele pe care le port cel mai mult în ultima perioada.

Și vouă vi se întâmplă să purtați cel mai mult ultimul parfum cumpărat? Mie da, așadar cele doua parfumuri sunt favoritele momentului si mereu este o placere cand redescopar parfumuri ,,uitate” pe masuta de toaleta.

Mie îmi plac parfumurile dulci, puternice, feminine, florale, gurmande… Îmi este greu sa aleg o categorie, depinde foarte mult de stare, de moment, de anotimp (adică de vibe-ul pe care mi-l da anotimpul respectiv, nu aleg sa port parfumuri fresh doar pentru ca este cald afara… Nu…si oricum nu îmi plac parfumurile fresh. Măcar știu ce nu îmi place când vine vorba de parfumuri).

Dacă ar fi sa îmi cumpăr un parfum, fără sa ma gândesc, mi-aș dori Candy-Prada sau un Tresor.

Dacă stau sa ma gândesc, sa analizez, ar trebui sa ma gândesc vreo doua zile sau sa miros jumătate de Sephora😜 Mai bine nu. Am încredere în gusturile lui și nu prea da greș.

parfumuri

Asa s-a întâmplat și cu cele doua parfumuri foarte diferite unul de celalalt însă ambele pe placul meu: Si Intense by Giorgio Armani și Dahlia Divin by Givenchi. Îngerul și demonul as zice, soarele si luna, caci intr-un fel Dahlia Divin mi se pare mai potrivit pentru zi, iar Si, mai potrivit pentru seara. Insa asta nu ma opreste sa le port oricand.

Si Intense, Giorgio Armani

Flori, fructe, lemn, vanilie, alese cu grija, glamuros. Un parfum dulce-amarui, impunator. Face parte din categoria Chypre si a fost lansat in 2014.

si intense, Giorgio Armani

Notele de varf sunt: coacaze, coacaze negre, mandarina, bergamot si frezie.

Notele de mijloc sunt trandafir de mai, neroli, pelin si osmanthus.

Notele de baza sunt ambroxan, paciuli, note lemnoase si vanilie.

As vrea sa pot sa va descriu mai bine acest parfum dar citind despre acesta, imi dau seama ca fiecare interpreteaza mirosurile. Suntem diferiti, avem ph diferit, asadar oricum mi s-ar parea mie, este clar ca oricare dintre voi il simtiti altfel.

Si Intense trebuie neaparat testat inainte sa fie cumparat. La inceput il simt usor greoi, apoi simt vanilia care domoleste aceasta combinatie si lemnul, ceea ce ma face sa spun ca seara este momentul perfect pentru a fi purtat.

Chiar daca eu nu tin cont de anotimp sau momentul zilei, ci port parfum cand am chef, chiar si in casa, ceva ma face sa asociez Si Intense by Giorgio Armani cu partea a doua a zilei. Acest Si a intrat ultimul in colectia mea si nu l-am purtat foarte mult, asadar este posibil sa mai revin si cu alte pareri despre el.

Dahlia Divin by Givenchy

Ei bine, aici avem o altfel de poveste. Daca ar trebui sa aleg intre cele doua parfumuri, clar Dahlia Divin este mai pe gustul meu. Parfumul asta aduce fericire si buna dispozitie.

Pe langa ca miroase extraordinar, pur si simplu imi schimba starea de spirit. Este un parfum feminin, pretios, oriental-floral cu o tenta dulceaga, sticluta este simpla si eleganta.

dahlia divin, givenchy

Notele de varf sunt corcoduse, citrice si piper roz.

Notele de mijloc sunt iasomie Sambac, Floare de portocal, lacramioare, trandafir, piersica, coacaze negre si mar.

Notele de baza sunt paciuli, lemn de santal, vetiver, cedru, vanilie si mosc alb.

Am observat ca mai toate parfumurile care imi plac foarte mult, contin mosc si vanilie, iar acesta intra cu siguranta in parfumuri favorite. Am primit complimente de fiecare data cand am purtat Dahlia Divin si pot sa va spun ca il simt pe piele ore bune iar pe haina simt parfumul inca o zi, mai mult nu am testat:)).

parfumuri noi

In concluzie, vreau sa stiti ca ambele parfumuri sunt pe placul meu. V-am recomandat sa testati inainte Si Intense pentru ca eu cred ca este pretuit de o anumita categorie de oameni; Poate pentru persoanele ca si mine care prefera parfumurile puternice, dulci, lemnoase, pe cand cu Dahlia Divin nu prea ai cum sa dai gres, insa va recomand cu drag sa testati inainte orice parfum, sa vedeti cum miroase pe pielea voastra dupa cateva ore, cat rezista, etc.

M-as bucura sa stiu ce parfum purtati voi si care sunt recomandarile vostre. Ati testat Dahlia Divin sau Si Intense? Astept cu drag parerile voastre.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.