SuperBlog

Interviu cu Valentin Anghel, omul din spatele AVBS Credit

Valentin Anghel

Valentin Anghel este fondatorul și CEO-ul companiei de intermedieri credite bancare și non-bancare AVBS Credit și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.). Astăzi avem ocazia să îl cunoaștem pe omul din spatele AVBS Credit, un om care a avut curajul să își urmeze visul și a reușit, dar și informații prețioase pentru viitorii brokeri de credite.

Cine este omul din spatele AVBS Credit?

Eu sunt Valentin Anghel, am 41 de ani și sunt pasionat de călătorii, sailing, inventică, inteligență artificială, psihologie, filosofie și pian.

Care este începutul carierei tale profesionale?

Pe vremea când aveam doar 22 de ani, mânat de dorința mea de a evolua din punct de vedere profesional și financiar, fără a avea studii de specialitate, m-am angajat într-un birou notarial din București unde, în scurt timp, am devenit Secretar Delegat și un membru valoros al respectivei societăți.

În decursul celor 5 ani de activitate în notariat, am lucrat cu mii de clienți și am constatat cât de rigid era sistemul bancar la acea vreme și cât de multă nevoie de ajutor aveau românii în obținerea unor finanțări potrivite. Astfel, am identificat oportunitatea de a dezvolta un business propriu, care să aibă la bază prestarea unui serviciu de intermediere credite care să fie personalizat și complet GRATUIT pentru client.

Valentin

Când ai început să ai succes?

În 2007 am renunțat la slujba bună, sigură și foarte bine plătită pe care o aveam în notariat și am înființat compania de brokeraj bancar AVBS Credit. Chiar dacă la acea vreme brokerajul bancar era complet necunoscut în România, țara noastră ducând o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor, am avut încredere în visul meu și mi-am folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a-mi îndeplini obiectivul.

Când rezultatele deveneau din ce în ce mai frumoase, a lovit criza economică din 2008, care a ținut aproape 2 ani și care a condus la mari dificultăți financiare și la numeroase sacrificii. Cu toate acestea, mi-am ascultat intuiția și nu am renunțat, am făcut tot ceea ce a fost omenește posibil, regândindu-mi strategia de business și chiar serviciile, pentru a menține activă compania. Abia din 2010 a început, cu adevărat, ascensiunea AVBS Credit.

AVBS Credit

Spune-ne despre AVBS Credit astăzi?

Astăzi, în echipa AVBS Credit se află zeci de brokeri care intermediază toate tipurile de credite, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, de la 30 de instituții financiare din România. În decursul celor 14 ani de activitate, rețeaua de brokeri AVBS Credit, care lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, a intermediat credite în valoare de peste 350 de milioane de euro.

Vânzările totale ale AVBS Credit în 2021 au crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar cifra noastră de afaceri va fi de peste 1 milion de euro la sfârșitul acestui an.

Broker de credite

Ce face un broker de credite?

Brokerul de credite identifică pentru client cel mai bun credit și ajută să îl obțină de la bancă, se ocupă de dosarul de credit de la A la Z, asistă clientul de la completarea actelor până la obținerea efectivă a acestuia. Brokerul de credite ,,scanează” profilul clientului și apoi îi identifică creditul potrivit de la una din băncile partenere din România. Avantajul clientului este că clientul nu plătește nimic brokerului.

Cu cine lucrează un broker de credite?

Brokerii de credite lucrează în primul rând cu oameni și apoi cu aplicații IT și documente. Brokerii de credite sunt în strânsă legătură atât cu clienții lor, cât și cu partenerii lor bancari cărora le intermediază produsele de creditare.

Pentru tinerii la început de drum sau persoanele care vor să urmeze această meserie, spune-ne ce scoli trebuie să urmeze un broker de credite?

Pentru a deveni broker de credite fie trebuie să ai o experiență profesională anterioară în banking, fie să fii absolvent al profilului Finanțe-Bănci, să fi urmat cursurile institutului Bancar Român sau alte cursuri de banking. Ca viitor broker de credite este importanță experiența în banking și/sau studiile în banking.

Care sunt greutățile intamplinate de un broker de credite în meseria sa?

Complexitatea acestei profesii constă în provocarea de a cunoaște toate produsele de creditare pe care un broker de credite le are în portofoliu. De exemplu, un broker de credite are acces la peste 150 de tipuri de credite, iar ca să facă performanță, trebuie să le cunoască la perfecție. Un broker de credite excepțional face din mintea sa cel mai performant calculator de credite.

Cât câștigă un broker de credite?

Îndrăznesc să spun că brokerajul de credite se află în top 10 a celor mai bune profesii, sau chiar în top 5. Un broker de credite de top poate câștigă în prezent chiar și 20.000 euro pe lună.

La final, spune-ne dacă ai un motto după care te ghidezi în viață!

Motto-ul meu este:

Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!

Articol scris pentru SuperBlog 2021, ediția de toamnă.

2 comentarii

  1. Îți mulțumesc pentru ocazia de a spune povestea business-ului meu pe blogul tău!
    Mult succes!

    1. Cu drag, multumesc mult!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: