Beauty & more, Lifestyle

Inspirație de toamnă

Inspiratie de toamna

Ce mă motivează? Ce mă inspiră? În unele zile avem nevoie de mai multă inspirație decât în altele, iar în unele zile suntem o sursă de inspirație pentru alții. Sunt o persoană creativă, am nevoie de idei pentru activitățile mele, am nevoie de o atmosferă plăcută și uneori de un impuls pentru a obține starea necesară și pentru a începe de undeva planurile mele. Unde caut inspirație? Astăzi vă dezvălui câteva dintre sursele mele de inspirație și sper să vă inspir și eu la rândul meu.

Un loc cozy și o cafea bună

Fiecare zi începe cu o cafea bună. Astăzi este 1 Octombrie, ora 8:30 dimineața și 12 grade. De astăzi parcă nu mai am nici o îndoială că a venit toamna și îmi place. Toamna mă inspira cu tabloul perfect de culori și în general natura este sursa mea principală de inspirație.

Îmi fac o cafea cu spumă de lapte și scorțișoară și ies pe terasă unde am pus câțiva dovlecei și flori de toamnă. De aici îmi culeg buna dispoziție și energia de dimineața pentru a începe ziua frumos. Tot aici, în colțul meu liniștit îmi notez idei, căci pentru mine acest loc cozy este o sursă de inspirație.

Inspiratie de toamna

Poezii de toamnă, citate și cărți

Toamna mă duce cu gândul la poeziile mele preferate din copilărie și citesc mai mult decât de obicei. Mă înconjor cu citate ce fac referire la toamnă, cărți, poezii, căci și acestea sunt o sursa de inspirație pentru mine.

Toamnă, dulce toamnă, cu frunzele toate flori. George Topirceanu

Dacă timpul ar fi avut frunze, ce toamna!. Nichita Stănescu

Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdrențuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecată. (Balada unui greier mic de George Toparceanu)

Toamna si moda 2021-2022

Toamna mă inspiră să creez ținute mai frumoase decât de obicei, căci pot să port articole care mă reprezintă, ținute pe stilul meu. Să nu uităm de sursa tuturor de inspirație și anume internetul. Eu mă uit pe internet la ce se poartă, caut ținute care mă reprezintă și încerc să le recreez cu articole pe care le am deja, însă fac și cumpărături.

Pe https://answear.ro/ găsesc întotdeauna articolele pentru orice ținută. De exemplu anul acesta se poartă paltoanele și trenciurile în carouri și dungi, cu motive florale, drepte și model oversize. Se poartă pelerinele, cardiganele, mini-fustele plisate și câte și mai câte. Avem o toamnă colorată în care se poartă albastru, roșu, gri, caramel, verde, galben muștar.

Answear Lab

Sunt sigură că și voi vă uitați pe internet la tendințe. Mi-am comandat deja câteva accesorii de toamnă și am găsit pe Answear în categoria https://answear.ro/h/rochii-rosii.html o rochie Desigual pe stilul meu care se încadrează în tendințe și pe care o vreau neapărat în garderoba mea. Îmi place întreaga ținută prezentată pe site. Iată încă o sursa de inspirație pentru mine! Când nu stiu să încadrez un articol, mă uit pe site la model și încerc să îl recreez.

Rochie Desigual

Cu toamna la picioare

Pentru a crește creativitatea, o sursă importantă de inspirație este natura. Plimbări prin parc cu toamna la picioare, frunze umede, colorate și crocante, activități relaxante de toamnă cu copiii. Ne unesc activități precum pictat frunze de toamnă sau ne distrăm cu grămezi de frunze. Eu ador să fac poze și încerc să armonizez hainele cu culorile toamnei, mă linișteste și mă inspiră anotimpul emoțiilor.

Micile vacanțe sunt întotdeauna o sursă de inspirație, nu doar toamna. Călătorind ne descoperim pe noi înșine, schimbăm mediul, întâlnim oameni. Schimbarea mediului este o altă modalitate eficientă de inspirație. Oamenii mă inspiră și mă motivează, de obicei persoanele în care mă regăsesc, persoane cu aceleași pasiuni ca și mine, oameni creativi, pozitivi, încrezători și ambițioși.

Parfum de toamnă

Toamna miroase a gutuie, a lemn ars, a dimineți răcoroase, a cafea, a plăcintă cu dovleac, a scorțișoară. Mirosurile frumoase mă inspira întotdeauna, parfumurile, de aceea am și dezvoltat o pasiune pentru parfumuri. Toamna mă inspiră cu notele lemnoase, vanilia, notele ușor picante, santalul, moscul, ambra, parfumurile calde care mă învăluie. Acum este perioada în care folosesc lumânări parfumate, uleiuri esențiale, bețișoare parfumate. Ce miros! Ce toamnă!

Pe voi ce vă inspiră? Răspunsul îl puteți da printr-o fotografie sau un video cu sursa inspirației voastre la concursul international de creație vizuală Lifespiration, lansat aici: https://lifespirationstartshere.answear.ro/ și puteți câștiga 5000 Lei. Eu m-am înscris deja. Succes!

Articol scris in pentru SuperBlog, editia de toamna 2021

1 comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: